from Detachment

By Viviane Sassen — Image courtesy of Flickr

From Detachment

30.

and then he would take my hand gaining a sudden nerve to do it I could see drops of sweat stretch down his forehead to cheek to chin from there to chest where they stumbled somewhere between the very thick hair and the incredibly white t-shirt sweaty yet spotless no traces of filth he timidly grabbed my hand as if by mistake a mistake in which you persist after you make it to not become even more pathetic but he didn’t caress me he only held my hand in his large wet hand it endeared me so much I wanted in those moments to feel every wrinkle in his hand with my lips to invent a new chiromancy practiced by fingerprintless blind from time to time he tried to turn his face towards me but it seemed as if there was something that lured his gaze forwards and sometimes I felt that I saw a wild deer wolves boars hedgehogs once even a bear on the curbs in the mountain roads where I could barely feel my breath he tried to speak he maybe wanted to say look the wolf the hedgehog the deer the bear the wild boar or maybe I just imagined it and then we went over a bump and our hands would detach and become strangers again so far away in their minds that they will never have anything to say to each other

(I was talking to him about him in my mind:) fragile like a nap on the tip of your feet you walk to keep my protective shell from bursting the luminous sheet everything that can be between me and the world if you have to open your mouth only Sarah will suffer she will never reconcile with the stone she will have to go back to she will know that it is never so dark that she can’t see her soul in the whirls she will turn in a wound that is not hers and don’t squeeze in someone else’s fist what you know very well is yours so don’t look at her anymore take the road smoke water dreams and leave

31.

he couldn’t tell me that ever I knew he wouldn’t but sometimes I felt that strange fear which makes you believe you are the spikiest animal on earth and then I was just looking ahead barely breathing as if there were signs in the air that if I inhaled I would not see again and I would have missed something essential and I was sure that in the same air dusted with signs my hands could have left indelible traces as they moved creating trajectories that would compel me to walk then he lit a cigarette with the most natural strangeness that I could ever have witnessed if I had really existed in those four-wheeled moments rolling down a pavement foreign of any possible world

(I was talking to him about him in my mind:) lock me in your head in the glass wool of fixed ideas
nothing
nothing
nothing
is more real than this let’s sing in there about lili marlene blue angel or girl gone to bring breast wine to the soldiers on break between one fight and another see I don’t say hold me in your arms I don’t say come here I don’t even say go the brain the only one who can do something for that little box that we fit in for a while then everything would start to swell delirium burst from the joints we would go from one crack to another looking insane with some kind of eternal unbreakable waterproof glue thinking in the mind we share that maybe we will have a little bit of it left on our fingers when we finally take each other’s hand

32.

I will never stop wondering what his deal is and never dare to ask him it is enough that he breathes next to me that he holds the steering wheel he presses the accelerator and the brake and has his hand on the stick shift two finger lengths away from my hand why would I need a story in my mind movies play for me sometimes science fiction other times gore while through the window I see forests over forests pass me by and I wish to get to the desert faster no I don’t know if we will ever get to the desert I don’t ask questions I don’t want to know where we’re going or where we are every now and then I see a mile marker and then I wish I could quickly turn back and delete but this is for real I roll my eyes everywhere to fill my mind with as much visual information as I can load my hard drive I want the sign to disappear the marker the image of reality that anchors and I return to the images of spaceships post apocalyptic landscapes or brains scattered on asphalt on walls on gasoline stained overalls

(I was talking to him about him in my mind:) the scene helped him he is only one person in a scene any one person in a scene like this is interesting I was waiting for him I was transforming I didn’t even know what can happen in the soul of a half-asleep person when he sees in the window frame a horse I could only feel my arm moving slowly to the corner where I felt out the hiding place of the object he left behind and the gun powder iron and glass I no longer need to tell myself that the shapes I feel out have nothing to do with the numbers I’m supposed to find every step of the way my illusion of being in error is confirmed

33.

I wanted to grab my belly with my hands bend and pour out all the stones I had swallowed my mind was constantly running over stones and he just breathed to my left letting everything go by itself the truck drive itself the stones run my mind and the road to stretch out it didn’t make me any lighter it only spun invisible wheels that for me removed little noise by little noise the tireless pursuit of meaning when you pay attention to how someone breathes next to you and note by note the barely noticeable whisper places a secret song in your ear the search is suspended the moment becomes your place and cancels out whatever may come after deletes it it transposes and it screws you in place as it avoids levitation right where you are it makes you listen and be silent watch and see pass through without even the slightest strain then he moves he moves his hand to his nose or something you felt that he wants to turn his head towards you but you only saw his intention as if a ghost would have detached itself from the scalp from under his hair sliding down the skull and would meet your eyes get scared and go back and you would remember it only the next morning when from the mirror of a gas station bathroom a face with two sockets for eyes would look at you

(I was talking to him about him in my mind:) we could have never lived together in a house I could never have found his shirt in the laundry basket he would never have left it there he would never have left it anywhere we could never not have layed sheets to dry in the yard to run through and kiss in the heat of the sun I could never have found a book face down on a nightstand next to a round stain left by a glass and a small white lamp we would never hear the noise of small steps through the house at night because we could never have lived in a house together

34.

the old man adjusted his felt hat one eye looked bigger but it was just the way he focused his gaze the right side of the face had more life than the other the other was steeped in a kind of dream we had stopped for a smoke he wanted to stretch his legs and get some air he had been here before he knew a few people who would come meet him at the front gate after they finished work for the day they communicated through a sort of silence that always ended with a story more or less true “in ’43-’44 allied planes were flying over and my mother fell into a bomb pit with me and I got out of there and I started to go ai-ai-ai with my little hands up I was chasing the planes away I was defending my mother who was then pregnant she was pregnant with Milică a brother who died” the old man cleared his throat and ran his palm over his dark mustache then they shook hands we continued on our way in the truck that cut through a road watching as night fell over everything else that could have been said

(I was talking to him about him in my mind:) can anything dig deeper into your flesh than the image of a red worm crawling on the traces of your vertebrae you lean to touch it with your lips and you know something no one knows when everything is said discussed explained denounced you look for a residue all the time a residue you hang on to rolling in the air never in a void never falling just looking for an entry point

◆

şi atunci mă lua de mână prindea se pare un curaj nebun să facă asta îi vedeam picăturile de sudoare cum i se prelingeau de pe frunte pe obraz pe bărbie şi de-acolo înspre piept unde se poticneau undeva între părul foarte des şi maioul alb incredibil de alb chiar şi aşa transpirat fără o pată fără o urmă de mizerie îmi prindea timid mâna ca din greşeală o greşeală în care persişti după ce ai făcut-o deja din teama de a nu deveni şi mai penibil dar nu mă mângâia doar o ținea aşa în mâna lui mare şi umedă mă înduioşa atât de mult încât îmi doream în momentele alea să-i simt fiecare rid din palmă cu buzele să inventez o nouă chiromanție una practicată de orbi lipsiţi de amprente din când în când dădea să întoarcă fața înspre mine dar parcă tot timpul îi atrăgea ceva privirea înainte şi câteodată aveam impresia că vedeam căprioare lupi mistreți arici o dată chiar şi-un urs pe serpentinele din munți pe unde abia îmi mai simțeam respirația dădea să vorbească voia poate să spună uite lupul ariciul căprioara ursul mistrețul sau doar mi se părea şi atunci treceam peste o denivelare şi mâinile ni se desprindeau şi redeveneau ale unor străini care sunt atât de departe în mințile lor încât nu vor avea niciodată ce să îşi spună

(îi vorbeam despre el în gând:) fragil ca un pui de somn pe vârful picioarelor mergi să nu-mi plesnească pojghița protectoare foița luminoasă tot ce mai poate fi între mine şi lume dacă ai să deschizi gura numai sarah va avea de suferit nu se va mai împăca niciodată cu piatra în care va trebui să se întoarcă va şti că nu-i niciodată îndeajuns de negru încât să nu-şi mai vadă sufletul în rotocoale se va răsuci într-o rană care nu-i a ei nu strânge într-un pumn străin ce ştii foarte bine că e al tău hai nu te mai uita la ea ia-ți drumul fumul apa visele şi pleacă

n-avea cum să-mi spună asta niciodată ştiam că nu o va face dar simțeam uneori teama aia ciudată care te face să te crezi cel mai țepos animal de pe pământ şi atunci priveam în față abia mai respiram ca şi cum în aer ar fi fost semne pe care dacă le-aş fi tras pe nas nu le-aş mai fi văzut şi aş fi ratat ceva esențial şi eram sigură că în acelaşi aer presărat cu semne mâinile mele mişcându-se ar fi putut lăsa urme de neşters creând traiectorii pe care m-aş fi văzut nevoită să merg atunci el îşi aprindea o țigară cu cea mai firească stranietate la care aş fi putut vreodată fi martoră dacă aş fi existat cu adevărat în momentele acelea cu patru roți rulând pe un carosabil străin de orice lume posibilă

(îi vorbeam despre el în gând:) închide-mă-n cap în vata de sticlă a ideilor fixe
nimic
nimic
nimic
nu-i mai real decât asta să cântăm acolo despre lili marlene înger albastru sau fătucă dusă să ducă vin din țâță soldaților în pauza dintre o luptă şi-altă luptă vezi nu-ți zic strânge-mă-n brațe nu-ți zic vino aici nici măcar du-te creierul el e singurul care poate face ceva pentru cutia aia mică în care am mai încăpea o vreme apoi totul ar începe să se umfle delirul să pocnească de la încheieturi noi ne-am plimba de nebuni de la o crăpătură la alta cu un fel de lipici impermeabil imbatabil etern gândindu-ne în mintea care ne e comună că poate ne va rămâne puțin din el pe degete când în sfârşit ne vom prinde de mână

n-am să încetez niciodată să mă întreb care-i treaba cu el şi tot niciodată n-am să îndrăznesc să îl întreb îmi ajunge faptul că respiră lângă mine că ține de volan apasă accelerația şi frâna şi are mâna pe schimbătorul de viteze la două degete de mâna mea de ce mi-ar trebui o poveste în minte mi se derulează filme când SF când gore în timp ce pe fereastră văd trecând păduri peste păduri şi îmi doresc să ajungem mai repede în deşert nu nu ştiu dacă urmează să ajungem vreodată în deşert nu pun întrebări nu vreau să ştiu unde mergem sau unde ne aflăm mai văd câte o plăcuță câte o bornă kilometrică şi atunci aş vrea să pot da repede înapoi şi să şterg dar asta e pe bune aşa că îmi rotesc ochii în toate părțile pentru a-mi umple mintea cu cât mai multă informație vizuală posibilă îmi încarc hardul vreau să dispară plăcuța borna imaginea realității care ancorează şi mă întorc la imaginile cu nave spațiale peisaje post-apocaliptice sau creieri împrăştiați pe asfalt pe pereți pe salopete murdare de benzină

(îi vorbeam despre el în gând:) l-a ajutat decorul el e doar un om singur într-un decor orice om singur într-un decor ca ăsta e interesant îl aşteptam mă transformam nici nu ştiam ce se poate întâmpla în sufletul unui om pe jumătate adormit când vede în cadrul ferestrei un cal simțeam doar brațul mişcându-se încet înspre colțul în care ghiceam ascunzătoarea obiectului lăsat de el în urmă şi praf de puşcă de fier şi de geam nu mai e cazul să îmi spun în gând că formele intuite nu au o legătură cu numerele destinale mi se confirmă pas cu pas iluzia aflării în eroare

aş fi vrut să mă apuc cu mâinile de burtă să mă aplec şi să scot din mine toate pietrele pe care le înghițisem până atunci îmi toca mintea întruna iar el doar respira în stânga mea lăsând parcă totul să meargă de la sine camionul să se conducă singur mintea mea să toace pietre şi drumul să se întindă asta nu mă făcea cu nimic mai uşoară învârtea doar nişte rotițe invizibile care-mi înlăturau zgomot mic cu zgomot mic neobosita căutare a unui sens atunci când eşti atent la cum cineva respiră lângă tine şi şuieratul abia perceptibil îți pune notă cu notă o melodie secretă în urechi căutarea se suspendă momentul îți devine loc şi anulează orice ar putea veni după şterge transpune şi evitând levitația te înfige exact unde eşti te face să asculți şi să taci să priveşti şi să vezi trecând prin fără nici cea mai mică încordare apoi se mişca îşi ducea mâna la nas sau ceva simțeai cum vrea să întoarcă spre tine capul dar îi vedeai doar intenția de parcă o fantomă i s-ar fi desprins de scalp de sub păr alunecându-i pe craniu şi ți-ar fi întâlnit ochii s-ar fi speriat şi s-ar fi întors înapoi iar tu ți-ai fi amintit de asta abia a doua zi dimineața când din oglinda băii unei benzinării te-ar fi privit un chip cu două găvane în loc de ochi

(îi vorbeam despre el în gând:) n-am fi putut niciodată fi oamenii care să trăiască împreună într-o casă n-aş fi putut niciodată găsi în coşul cu rufe o cămaşă de-a lui niciodată nu şi-ar fi lăsat-o acolo nu şi-ar fi lăsat-o niciunde n-am fi putut întinde cearşafuri la uscat în curte printre care să ne alergăm şi să ne sărutăm în bătaia soarelui n-aş fi putut găsi o carte deschisă pusă cu fața în jos pe o noptieră lângă o urmă rotundă de pahar şi-o lampă albă mică nu s-ar fi putut auzi noaptea zgomote de paşi mici prin casă pentru că niciodată noi niciodată noi n-am fi putut trăi împreună într-o casă

bătrânul îşi potrivea pălăria din fetru părea să aibă un ochi mai mare dar era doar felul în care îşi concentra privirea partea dreaptă a feței avea mai multă viață cealaltă era cufundată într-un fel de visare oprisem să fumeze voise să-şi mai dezmorțească picioarele şi să ia puțin aer mai fusese pe aici cunoştea câțiva oameni care ieşeau tot timpul la poartă după ce îşi terminau treburile zilnice comunicau printr-un fel de tăcere care tot timpul se încheia cu o poveste mai mult sau mai puțin adevărată „în ’43-’44 treceau avioanele aliate şi mama a căzut într-o groapă de bombă cu mine iar eu am ieşit de acolo şi am început să fac ai-ai-ai cu mânuțele în sus goneam avioanele îmi apăram mama care era şi atunci gravidă era gravidă cu Milică un frate care a murit” bătrânul îşi dregea glasul şi-şi trecea palma peste mustața fără pic de păr alb îşi dădeau apoi mâna iar noi ne continuam drumul în camionul care tăia în două un drum mult prea strâmt privind cum se lăsa întunericul peste tot ce s-ar mai fi putut spune

(îi vorbeam despre el în gând:) îți poate săpa ceva mai adânc în carne decât imaginea unui vierme roşu târându-se pe urmele lăsate de vertebrele tale te apleci să-l atingi cu buzele şi ştii ceva ce nimeni nu ştie când totul e spus discutat explicat denunţat cauți un rest tot timpul un rest de care te agăți rostogolindu-te în aer niciodată în gol niciodată căzând doar căutând o intrare

Day-To-Day

The Embodiment

Sizenando, Life is Sad